Home » Istorie » Cele mai înfiorătoare metode de tortură din toate timpurile. ”Acuzaţii pedepsiţi în acest mod ar fi preferat ţeapa lui Vlad” – FOTO

Cele mai înfiorătoare metode de tortură din toate timpurile. ”Acuzaţii pedepsiţi în acest mod ar fi preferat ţeapa lui Vlad” – FOTO

Publicat: 15.05.2016
În Evul Mediu, legislaţia şi sistemul juridic erau mai puţin prietenoase decât ne putem imagina.

Atât infractorii, cât şi acuzaţii nevinovaţi, de cele mai multe ori, nu beneficiau de o cercetare minuţioasă, fapt pentru care mulţi erau supuşi, fără vină, la chinuri însuportabile. În locul anchetei, care ar fi trebuit să se desfăşoare, acuzaţii erau torturaţi cu instrumente de coşmar. 

Mai jos vă prezentăm 10 dintre cele mai înfricoşătoare ustensile de tortură.

10. Cada

Acuzatul era aşezat în cadă, în aşa fel încât numai capul să i se vadă. Ulterior, deasupra corpului era turnată miere la care veneau imediat albinele. Insectele atacau presupusul ”hoţ de miere” până când acesta nu mai respira.

9. Picătura chinezească

Aparent e doar o picătură, ce rău ar putea face? Dar, în timp ce această metodă de tortură poate fi considerată cea mai puţin dureroasă, din punct de vedere psihologic este cea mai îngrozitoare. Acuzatul era fixat de un scaun sau de podea, în timp ce pe cap începea să-i picure câte puţină apă. Aceste picături de apă nu-i permiteau victimei să adoarmă, chin care se termina odată ce persoana murea din cauza privaţiunii de somn sau îşi ieşea din minţi.

8. Sicriul

Această metodă de tortură era extrem de populară în Evul Mediu. Acuzatul era încuiat într-un sicriu de metal, care era uneori suspendat de un copac, lăsându-l pe cel încuiat în interior să aştepte moartea. Cruzimea, nu avea limită, persoanele care erau mai voluminoase erau intenţionat băgate în sicrie mai mici pentru a amplifica chinurile.

7. Menghina pentru cap

Este îngrozitor doar când îţi imaginezi cum era aplicat acest tip de tortură. Instrumentul funcţiona după următorul principiul – plăcile de metal erau fixate pe partea de sus a capului şi sub bărbie şi treptat se apropiau una de alta. Maxilarul, oasele faciale şi restul oaselor încetul cu încetul se zdrobeau sub puterea menghinei, iar ochii ieşeau din orbite. Uneori călăii se opreau la jumătatea procesului când victima era încă vie, dar rămânea fără maxilare.

6. Fierăstrău

Pe lângă faptul că era extrem de dureroasă metoda de tortură, aceasta mai era şi malefic de ingenioasă. Victima era suspendată cu capul în jos, legată de picioare, care erau foarte îndepărate unul de celălat, şi se tăia în două. Procesul începe în zona dintre picioare şi continua până spre cap. Deseori călăii se opreau când ajungeau în zona abdomenului pentru a lăsa victima să sufere chinuri groaznice şi să moară din cauza hemoragiei.

5. Scaunul lui Iuda

Acest tip de tortură era folosit, în mare parte, pentru a obţine mărturii sau pentru a impune omului să recunoască comiterea crimei. Acest scaun de metal este acoperit cu circa 1500 de ace şi dotat cu curele care fixau victima de scaunul ce treptat era încălzit, provocând arsuri şi dureri îngrozitoare.

4. Centura de castitate

Aceste obiecte aveau aplicări multiple, fie că erau ”ataşate” fecioarelor pentru a le păstra virginitatea, fie că erau destinate femeilor ale căror soţi plecau în război. Dar ce se întâmpla dacă soţul nu se întorcea de la luptă? Exista oare o cheie de rezervă? Cercetătările au demonstrat că mulţi bărbaţi încercau să pretindă la ”fructul interzis”, dar se alegeau cu multiple răni cauzate de marginile ascuţite ale brâului.

3. Tortura cu apă

În acest tip de tortură, acuzatul era forţat să bea apă, multă apă… Apa era turnată în aşa fel în gâtul victimei, încât acesta nu putea să nu o înghită. Cantitatea enormă de apă are drept efect edemul cerebral şi moartea în chinuri.

2. Trasul în ţeapă

Vlad al III-lea, supranumit Ţepeş, a devenit vestit prin severitatea sa şi pentru că obişnuia să îşi tragă inamicii în ţeapă. Se presupune că această metodă a adus moartea la 20.000 de oameni. Ţeapa era fixată vertical, iar victima aluneca pe ea, folosind greutatea propriului corp. Puteau trece şi 3 zile până acuzatul murea.

1. Şobolanii

Această metodă era inumană prin excelenţă. Victima era culcată pe o suprafaţă orizontală, iar pe burtă îi era pusă o cuşcă plină cu şobolani. Rozătoarele nu puteau evada din cuşcă decât prin abdomenul victimei. Organele interne şi intestinele erau mâncate sau cel puţin roase de şobolani. Acuzaţii trataţi cu acest tip de tortură ar fi preferat ţeapa … 

Vă recomandăm şi aceste articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...